V-ați pregătit ghetuțele?

... în noaptea asta vine Moș Nicolae! :)

Oricât mi-aș dori să fiu de pozitivă/veselă/optimistă... nu pot, sorry. Pentru mine lucrurile sunt din ce în ce mai serioase. Sunt adult, deci gata cu copilăriile.
Știu, pare trist și așa este, dar nu am de ales.

Viața îmi oferă noi provocări la care încerc să fac față. Mă străduiesc din toate puterile și sper să reușesc. Deocamdată încerc să lucrez cu mine, să înțeleg și să mă resemnez cu ceea ce se întâmplă. Eu nu sunt ca ceilalți și nici nu voi fi vreodată. Eu nu am avut șansa să fac ce îmi doresc cu adevărat fără să fiu influențată, judecată, manipulată, silită etc.

Cu toate astea mulțumesc pentru tot, sunt recunoscătoare și mă rog să am puterea, răbdarea și înțelepciunea să ajung cu bine la capătul drumului pe care am pornit. Doamne ajută!

Am făcut-o si pe asta!

Da, mi-am vândut una din cele mai mari averi. Mi-am vândut lumina zilei. Și am dat-o la un preț de nimic, un chilipir.

Imi doresc să meargă lucrurile bine, ar putea iesi ceva frumos de aici... Doamne ajută!

M&M

Acest experiment și-a atins scopul, cred că ar fi timpul să îl închei cumva. Rezultatele sunt satisfăcătoare spre excelente, mai rămâne să îmi dau seama dacă și la ce o să-mi fie de folos... sau nu. :D

Weekendul e pe terminate...

Și cănd mă găndesc că ar fi trebuit să se întâmple atâtea... să primesc niște răspunsuri, șă aflu măcar niște frânturi dintr-un adevăr, să îmi fac speranțe, vise... dar nimic din astea nu s-a întâmplat.

Asta e.

O să redevin importantă pentru anumite persoane, când voi putea din nou să le ajut cu ceva, să le fiu de folos, să mă exploateze cumva. Și eu o să îi ajut. Pe toți. Cănd și de câte ori o să aibă nevoie.

De ce?

De proastă ce sunt, EVIDENT.

Timpul are răbdare...

Da, în sfârșit am reușit să-l domolesc.

Peste mai puțin de 24 de ore o să am un raspuns. Bun sau rău, măcar scap de un stres.
Mulțumesc din nou cerului pentru șansa primită. O să încerc să o dreg cum voi putea eu mai bine.

Promit să revin cu o postare, poate în mai puțin de 24 de ore... Doamne Ajută!

De ce?

Am mai primit o șansă. Oare de ce?

Yay! O nouă șansă pe care să o ratez cu grație. Cu siguranță nu o meritam, deci de ce eu?

Oare de ce sunt atat de proastă? Când o să am curajul să fac ceea ce îmi doresc? Da, să merg într-un loc în care timpul parcă sta pe loc și lumea e alta. Câte lacrimi o să mai curgă până atunci?

Speranța a murit.

Dacă în momentul acesta ar veni o persoană la mine să îmi spună să am răbdare că lucrurile se vor îndrepta și că urmează și chestii faine... i-aș spune să își caute un medic bun pentru că boala de care suferă e în fază avansată și nu va scapa usor.

Nimic, dar absolut nimic din ce se întâmplă în prezent nu putea fi intuit de anul trecut.

Lucrurile merg într-o direcție greșită, simt asta dar din păcate sunt neputincioasă.

Pandantiv cu tristețe

De ceva vreme, ascund ceva de ochii scrutători ai celor din jur. E o depresie acută. Nu am tratat-o din timp și acum e într-o fază destul de avansată.

Totul se prabușește în jurul meu, încet, foarte încet. Nu mai știu de unde vin și încotro mă îndrept... mă las purtată de valuri și ele mă izbesc puternic de stâncile care le ies în cale. Dar e plăcut, durerea e dulce, iar agonia mă îndeamnă la reverie.

Sper să o pot ascunde la fel de bine cât mai mult timp, să nu afle nimeni ce ”bijuterie” port în suflet.

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .