De ceva vreme, ascund ceva de ochii scrutători ai celor din jur. E o depresie acută. Nu am tratat-o din timp și acum e într-o fază destul de avansată.
Totul se prabușește în jurul meu, încet, foarte încet. Nu mai știu de unde vin și încotro mă îndrept... mă las purtată de valuri și ele mă izbesc puternic de stâncile care le ies în cale. Dar e plăcut, durerea e dulce, iar agonia mă îndeamnă la reverie.
Sper să o pot ascunde la fel de bine cât mai mult timp, să nu afle nimeni ce ”bijuterie” port în suflet.
Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu